Se țese încet, în chip de nefericire, peste umbrele sufletelor din noapte. Se țese din suflet și încet, încet, ne acoperă simțurile.

M-am trezit dincolo de zidul de gânduri frânte și am început să pășesc cu pași repezi în nisipul usturător. Dar pânza era acolo, lucrând în tăcere. Îmi acoperea speranța de a ajunge dincolo de zidurile reci. Dincolo de ele, deșertăciunea și căldura asupritoare mă așteaptă.

Suntem doar călători în spațiul timpului, călători care visează mereu spre mai mult, spre valurile calde ale mării. Dar dincolo de reușită, dincolo de zidurile reci, stau gândurile noastre. Stă neîncrederea noastră în viață. Stă neîncrederea ce țese pânza în tăcere.

Oare ceea ce vrem să vedem este destinația sau călătoria? Oare chiar credem în scopul nostru sau alegem de teamă, de neîncrederea locului pe care ni l-am ales, dincolo de zidurile reci ale societății…. Oare… oare… oare pânza e încă acolo și noi alergăm după … ceea ce ochii noștri nu pot vedea? Când simțurile ne sunt acoperite… noi vrem doar sa trecem de zidurile reci…