Ție, călătorule, care ai străbătut deșerturile fierbinți și ai topit gheața usturătoare din sufletul meu, ascuns sub strâncile munților cei mai înalți și reci.

Ție, Quirinus al timpului meu prezent, care ai dus războaie aprige și sângeroase cu un trecut tulburator pe care nici eu nu mi l-am putut ierta pe deplin.

Ție, porumbel alb călător prin negura prăpăstiilor cele mai adânci, înconjurând cu blandețe zidul pus în calea fericirii noastre.

Ție, străinule care ai făcut din bunătate desagă înțelepciunii tale în drumul numit viață și calea cea plină de lacrimi ai presărat-o cu petale zâmbitoare de soare.

Ție, animal singuratic pășind încet prin iarba dulce și plină de rouă, tremurând, dar totuși crezând în dreptate, cu gânduri ferme și sincere, tari precum stânca din inima muntelui.

Ție, iubire, pentru că ai transformat mereu răul în bine, fără întrebări, fără răzbunare, fără resentimente, totul din prima clipă, prima rază… ție îți închin paharul vieții mele de azi și toate cele ce vor urma…