Uită-mă. Uită-mă printre frunzele reci, dincolo de orizontul înflăcărat. Uită-mă prin pădurea liniștită, în templul amintirilor noastre.

Știu că doare, știu că ploaia vine în valuri dulci peste coroana casei noastre. Știu că e dulce, fericirea noilor cărări peste vechile construcții, dar uită-mă în propria inimă. Inima din pădurea ce îmi este acum casă. Uită-mă în templul amintirilor ce nu aveau să fie risipite în vântul nopții.

Uită-mă ca să vin la tine iar, pădure dragă, liniștea unui suflet de călător prin marea vieții.